Un stelist arată în MLS ce înseamnă să fii ultras!** Românul care îi face pe Beckham și Henry să își amintească de Europa: „Suntem unici”

Un stelist arată în MLS ce înseamnă să fii ultras!** Românul care îi face pe Beckham și Henry să își amintească de Europa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă în Europa fenomenul Ultra’ a ajuns la un nivel de neanticipat în urmă cu câțiva ani, fanii având inclusiv conferințele lor de presă, în Statele Unite ale Americii nivelul de exprimare al galeriilor este încă la standardul care era întâlnit pe Bătrânul Continent la mijlocul anilor ’90.

Dezvoltarea suporterilor americani se poate spune că este făcută în stil românesc, cel puțin pe coasta de vest, acolo unde un fost suporter al Stelei le-a arătat „yankeilor” cum trăia meciurile roș-albaștrilor pe vremuri.

Dan Mărgărit, fost membru în „Armata Ultra'”, a devenit liderul galeriei echipei San Jose Earthquakes, intitulată „1906 ultras”. Românul a explicat pe site-ul MLS de ce a continuat să își exercite pasiunea și peste Ocean:

„Am crescut într-o grupare ultra, așa că ador acest stil. În mod evident ne-am inspirat din Europa, admirăm ce se întâmplă acolo și ne inspiră. Totuși, noi nu copiem ceea ce se întâmplă la ei și nici la alte grupuri din MLS. Avem stilul nostru și încercăm să fim unici prin tot ceea ce facem. Avem un banner care a fost creat după multe consultări, iar în galerie nu acceptăm pe nimeni care poartă altceva în afara de echipamentul lui Quakes sau tricourile ultra'”.

Mărgărit a vorbit și despre strictețea pe care o manifestă federalii MLS față de suporteri, dar și despre metodele de protest:

„Noi avem o politică acum, aceea ca orice banner să fie aprobat de toată lumea. La un meci, un fan a afișat un banner ofensator la adresa actorului Charlie Sheen și și-a atras plângeri din partea fanilor echipei vizitatoare, din Seattle. Atunci s-a pus problema ca întreg grupul să fie suspendat pentru asta, iar noi am ales să protestăm prin tăcere la următorul meci. Stadionul a fost ca o morgă atunci. Am convenit însă cu președintele clubului că orice problemă de acest fel va trebui discutată. Este un om de treabă care avea nevoie să ne cunoască și să ne înțeleagă”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul
Rusia, anunț ISTORIC despre pace în Ucraina. Mesaj pentru Trump: Nu se va întâmpla niciodată
Rusia, anunț ISTORIC despre pace în Ucraina. Mesaj pentru Trump: Nu se va întâmpla niciodată
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×